Meditatia zilei

"Asemenea credinței, răbdarea și stăruința mută munții din loc."  William Penn

Toate planurile pe care le-am făcut, toate deciziile pe care am jurat că le voi ține, au fost înlocuitori nevrednici ai răbdării. Uneori, să nu faci nimic și să aștepți este mai greu decât să întocmești liste, să respecți programe și să faci una, alta. Întotdeauna trebuie să-mi amintesc: când va vrea Dumnezeu, nu eu. Nu eu conduc universul; lumea nu se supune dorințelor mele. 
Îmi întorc viața spre munca la pași și îi fac. Puțin câte puțin, defectele de caracter se năruie, obstacolele sunt date la o parte și calea mea devine lină – până la următoarea groapă din drum. Astfel are loc creșterea: cu răbdare și stăruință și credința într-o Putere Superioară.

Pentru Astăzi: 
Accept programul lui Dumnezeu. Dacă nu știu ce anume ar trebui să lucrez la pași, pot să las deoparte, pentru moment, acest lucru, încrezător că va apărea un răspuns.