Pasul 1
Onestitate,
Minte deschisă,
Bunăvoinţă,
Umilinţă/Smerenie,
Acceptare.
Onestitate,
Minte deschisă,
Bunăvoinţă,
Umilinţă/Smerenie,
Acceptare.
Pasul 2
Minte deschisă,
Bunăvoinţă,
Credinţă şi încredere,
Umilinţă/Smerenie.
Pasul 3
Predare si bunăvoinţă,
Speranţă, încredere şi credinţă,
Implicare.
Pasul 4 Toţi cei dinainte.
Pasul 5
Credinţă,
Curaj,
Onestitate,
Implicare.
Pasul 6
Implicare şi perseverenţă,
Bunăvoinţă,
Încredere şi credinţă,
Acceptare.
Pasul 7
Predare,
Încredere şi credinţă,
Acceptare.
Pasul 8
Onestitate,
Curaj,
Bunăvoinţă,
Compasiune.
Pasul 9
Umilinţă/Smerenie,
Dragoste,
Iertare.
Pasul 10
Disciplină,
Onestitate,
Integritate.
Pasul 11
Implicare,
Umilinţă/Smerenie,
Curaj,
Credinţă.
Pasul 12
Dragoste necondiţionată,
Lipsă de suficienţă,
Altruism,
Perseverenţă.
Pasul 1
La
primul pas ne vom concentra pe onestitate, minte deschisă, bunăvoinţă,
umilinţă/ smerenie şi acceptare. A pune în practică principiul onestităţii de
la Pasul 1 începe prin a admite adevărul cu privire la dependenţa mea şi
continuă prin onestitate. Când spun la întâlnirile TAA, „sunt dependent de
mâncare”, s-ar putea să fie primul lucru adevărat pe care l-am spus după o
lungă perioadă de timp. Începem să fim în stare să fim oneşti cu noi înşine şi
în consecinţă, şi cu alte persoane.
-
m-am
gândit la mâncatul meu şi la modul meu de a acţiona în legatură cu dependenţa
mea în alt mod, am vorbit cu sponsorul meu sau cu altă persoană?
-
am
rămas în contact cu adevărul, cu privire la dependenţa mea, indiferent de când
nu mai mănânc compulsiv/mă restricționez?
-
am
realizat că nu mai are rost să ascund problema mea, că nu mai este nevoie să
mint? Apreciez libertatea pe care am câstigat-o? În ce fel am început să fiu
onest în recuperarea mea?
Principiul
minţii deschise de la Pasul
1 implică a fi gata să cred că există şi un alt mod de viaţă şi să am
bunăvoinţa de a-l încerca. Nu contează că nu putem vedea toate detaliile
acestui drum şi că nu contează că n-am mai auzit de aşa ceva până acum, ceea ce
contează este să nu ne limitam la modul de a gândi de dinainte. Uneori s-ar
putea să auzim membrii TAA spunând lucruri ce ni se par ciudate, de genul: „Predă-te ca să câştigi” sau „Să ne rugăm pentru persoanele împotriva
cărora avem resentimente”. Vom da dovadă de minte deschisă atunci când nu
vom elimina aceste lucruri fără a le încerca.
-
am
auzit în recuperarea mea spunându-se că am probleme datorită lipsei de
încredere? Mi-am întrebat sponsorul sau persoana care a spus-o ce înseamnă
acest lucru, i-am cerut să-mi explice?
-
ce
înţeleg prin a fi o minte deschisă?
Principiul
bunăvoinţei poate fi pus în practică într-o mare varietate de moduri. Când
ne gândim prima dată la recuperare, mulţi nu cred că se poate şi în cazul lor
sau nu înţeleg cum funcţionează, aceasta este prima lor experienţă cu privire
la bunăvoinţă. A acţiona în orice mod, cu scopul de a ne recupera, arată
bunăvoinţă, a merge la întâlnirile TAA, a ajuta la organizarea întâlnirilor, a
cere numărul de telefon al altui membru TAA şi a-l suna, arată bunăvoinţă.
-
am
bunăvoinţa de a urma sfaturile sponsorului?
-
sunt
dispus să merg la întâlniri în mod regulat?
-
sunt
dispus să fac orice efort pentru
recuperarea mea? În ce mod ?
Principiul umilinţei se referă în
cel mai pur mod la predare. Umilinţa se referă la acceptarea condiţiei noastre,
să acceptam că rămânem oameni indiferent dacă mâncăm compulsiv sau nu.
-
cred
că sunt un monstru si că am otrăvit pe toata lumea cu dependenţa mea?
-
cred
că sunt o persoană importantă în familia mea sau în cercul meu de prieteni?
-
care
este legătura dintre umilinţă şi lucrul meu la Pasul 1?
A pune în practică acceptarea,
înseamnă mult mai mult decât a admite că suntem dependenți de mâncare. Când ne
acceptăm dependenţa simţim o mare schimbare interioară şi simţim speranţă. Vom
avea şi o pace interioară. Nu vom vedea recuperarea ca un şir de întâlniri, de
discuţii cu sponsorul, ci ca pe un dar preţios şi că a lucra pentru recuperare
nu înseamnă nimic mai mult decât o rutină a vieţii.
-
m-am
împăcat cu faptul că sunt dependent de mâncare?
-
m-am
împăcat cu faptul că nu mai pot să mănânc așa cum obișnuiam?
-
de ce
este necesar să-mi admit dependenţa pentru a continua recuperarea ?
Pasul 2
Ne
vom concentra pe minte deschisă, bunăvoinţă, credinţă, adevar si umilinţă
(smerenie).
Principiul minţii deschise din Pasul 2 se referă la a întelege că nu ne putem
recupera singuri, că avem nevoie de ajutor pentru a ne recupera şi continuă cu
a întelege că este posibil şi pentru noi. Nu contează că nu avem idee despre
cum ne va ajuta această Putere mai mare decât a noastră.
-
cum o
minte deschisă îmi afectează recuperarea?
-
cum
am dat azi, dovadă de minte deschisă?
-
cum
s-a schimbat viaţa mea de când am intrat în recuperare?
-
cred
că sunt posibile şi alte schimbări?
Bunăvoinţa
se aplică într-un mod simplu, la început mergem la întâlniri şi îi ascultăm pe
cei mai vechi împărtăşindu-şi experienţa. Apoi vom începe să aplicăm şi noi
ceea ce am auzit. Bineînţeles, cu ajutorul sponsorului.
-
ce
sunt dispus să fac pentru a-mi recăpăta sănătatea mintală?
-
sunt
dispus să fac ceva ce nu voiam în trecut să fac? Despre ce este vorba ?
Nu putem sta să aşteptăm vreo
manifestare a credinţei la Pasul 2.
Trebuie să facem ceva pentru a avea credinţă. Pentru mulţi a funcţionat metoda
de a te comporta ca şi când ai avea credinţă. Asta nu este o lipsă de
onestitate, nu trebuie să ne minţim sponsorul sau pe oricine altcineva cu
privire la stadiul la care am ajuns. Nu facem asta pentru că arată bine sau
pentru că sună bine. A acţiona ca şi cum am avea credinţă înseamnă a crede că
„promisiunile“ se vor împlini şi pentru noi, asta înseamnă să ne comportăm ca
şi cum ne-am aştepta să ne fie redată sănătatea mintală. Există o mare
varietate prin care aceasta să funcţioneze în viaţa noastră. Mulţi membri se
referă la a merge la întâlniri şi a urma sfaturile sponsorului.
-
ce
fac pentru a-mi demonstra credinţa?
-
cum
mi-a crescut credinţa?
-
sunt
în stare să-mi fac planuri, de a avea credinţa că mă voi recupera?
Practicarea adevărului necesită să trecem peste fricile cu privire la procesul
de recuperare. Chiar dacă nu mai mâncăm compulsiv/restricționăm de puţin timp
am avut o stare emoţională de durere în cursul procesului de recuperare.
Va fi şi mai multă durere. Nici una
dintre dureri nu va fi mai mare decât izolarea noastră de dinainte. Putem vedea
adevărul cu privire la recuperare şi la Puterea mai mare decât a noastră şi putem trece
peste orice durere pe parcursul recuperării noastre. Vom şti că a aştepta
înseamnă numai o fericire superficială şi că va avea loc o transformare
fundamentală care ne va schimba viaţa.
-
ce
frici am, în a vedea/privi adevărul?
-
ce
trebuie să fac pentru a trece peste aceste frici?
-
ce
acţiuni am avut care să demonstreze că văd adevărul şi Puterea mai mare decât a
mea ?
Principiul umilinţei apare din a accepta că există o Putere mai mare decât a
mea. Este dificil pentru mulţi dintre
noi să încetăm să ne bazăm numai pe noi şi să cerem ajutor, dar dacă o vom face
dăm dovadă de umilinţă.
-
am
căutat ajutor de la Puterea Superioară azi? Cum?
-
am căutat
ajutor de la sponsorul meu, am mers la întâlniri şi am intrat în contact cu
alte persoane cu tulburare alimentară în recuperare? Cu ce rezultate?
Pasul 3
Pentru a lua în considerare
condiţiile intrinseci ale Pasului 3 ne vom concentra mai întâi pe predare şi
bunăvoinţă. Vom încerca să vedem cum se transformă speranţa în încredere şi
adevăr. În final vom vedea cum principiul predării se leagă de Pasul 3.
Aplicarea principiului predării este
simplă dacă se petrece conform cu voinţa noastră. Pe moment când lucrurile
evoluează încet, mai degrabă ne vom simţi inconfortabili într-o credinţă,
pentru că nu ne simţim la putere, schimbarea necesită puţin din ceea ce se
numeste predare. Păstrarea principiului predării se referă la a-L ţine pe
Dumnezeu, aşa cum îl înţelegem noi,
în viaţa şi în spiritul nostru, şi acest lucru este esenţial chiar şi când
lucrurile evoluează bine.
-
ce
fac să-mi întăresc decizia de a permite Puterii Superioare să aibă grija de
viaţa mea?
-
cum îmi
permite Pasul 3 să „clădesc” pe predarea
de la Pasul 1 şi Pasul 2?
Ne simţim binevoitori imediat după
ce ne-am predat. Bunăvoinţa apare adesea ca urmare a disperării sau a
încercării de a prelua controlul pierdut. Putem aplica principiul bunăvoinţei,
înainte de a apărea durerea.
-
cum
mi-am dovedit bunăvoinţa în recuperare până acum?
-
lupt
pentru recuperarea mea? Ce se va întampla dacă am bunavoinţa ca recuperarea să
se aplice în toate domeniile vieţii mele?
Exista un principiu de transformare
a speranţei în adevăr şi credinţă la Pasul 3. Când suntem la începutul Pasului
3 simţim speranţa, ca urmare a Pasului 2. Speranţa apare ca urmare a faptului
că ştim că viaţa noastră poate fi plină de succese, nu există însă certitudini,
ci numai slabe anticipări că ne vom putea îndeplini dorinţele. Eliminarea
dubiilor înseamnă credinţă. Credinţa ne conduce la acţiune, acum, când cei în care credem ne spun ce trebuie să facem
pentru a obţine ceea ce vrem. La
Pasul 3 credinţa ne dă capacitatea de a lua decizii şi de a
acţiona. Încrederea este evidentă după ce am aplicat credinţa. Vom face
progrese evidente către scopul nostru, acum că există încrederea că ne putem
influenţa pozitiv viaţa când trecem la acţiune.
-
care
este speranţa, credinţa, cum devine credinţa o forţă pozitivă în viaţa noastră?
-
ce
acţiuni vom încerca să aplicăm în conformitate cu principiul speranţei şi
credinţei?
-
ce
dovezi am ca să pot să cred în recuperarea mea?
Principiul
implicării este apogeul procesului spiritual de la Pasul 3. Decizia de a ne
preda, chiar dacă aceasta nu pare ceva pozitiv, este tot despre ce este vorba
în cadrul acestui pas. Putem practica acest principiu reafirmându-ne decizia şi
continuând prin acţiune, de exemplu, prin a face şi paşii ce urmează!
-
ce am
facut recent care să demonstreze implicarea mea în program? ( De exemplu : am
vreo responsabilitate, cât de mica, în TAA? Continui să merg la întâlnirile TAA
indiferent de ce cred eu despre acestea? Am continuat să lucrez cu sponsorul
meu şi după ce acesta mi-a dat vreun sfat pe care nu vreau să-l urmez? I-am urmat
sfatul ?)
Pasul 4
La
Pasul 4 ne referim la toate principiile pe care am început să le aplicăm la
primii 3 paşi. În primul rând bunăvoinţa de a face Pasul 4. Avem nevoie să fim
meticulos de oneşti cu noi înşine, să ne gândim şi să ne întrebăm dacă tot ceea
ce scriem este adevărat şi complet, sau nu. Avem nevoie de curaj suficient
pentru a face faţă fricii de a trece prin acest inventar. Şi nu în ultimul rând
încrederea şi credinţa de a trece peste unele momente dificile apărute, când
sinţim că am dori să ne oprim.
-
cum
demonstrează lucrul la Pasul 4 : curajul?, încrederea?, credinţa?,
onestitatea?, bunăvoinţa?.
Pasul 5
La
pasul 5 ne vom concentra pe: încredere, curaj, onestitate şi implicare.
Practicarea principiului încrederii este esenţială pentru a
putea trece de Pasul 5. Aşa cum am mai spus, probabil avem o relaţie cu
sponsorul nostru, şi avem încredere în el sau ea, pentru a-i accepta ajutorul,
dar ce facem cu elementele mult mai profunde ce apar atunci când ne întrebăm
dacă acest pas ne aduce ceva bun? Va trebui să avem încrederea la fel de mare
cu a acelora care l-au făcut deja. Asta nu înseamnă că implicarea noastră este
mai mică, dar s-ar putea ca acest lucru să facă pasul mai dificil de realizat.
-
cred
că Pasul 5 îmi va face viaţa mai bună? Cum?
Principiul curajului trebuie pus în practică chiar de la început pentru a
putea face acest pas. Probabil va trebui să ne înarmăm cu curaj de mai multe
ori pe parcursul acestui pas. Chiar în momentul în care ridicăm receptorul de
la telefon, pentru a cere sfatul sponsorului, trebuie să avem curaj. În
momentul în care îi spunem sponsorului ceva dureros şi ne simţim vulnerabili,
ne simţim gata să renunţăm înainte de a auzi părerea lui. A da dovadă de curaj
este ceva definitoriu în recuperarea noastră. De fiecare dată când simţim frica,
trebuie să ne amintim că cel mai adesea frica nu a avut consecinţe benefice în
viaţa noastră.
-
care
sunt modalităţile de a găsi curajul pentru a face acest pas?
-
cum
îmi afectează recuperarea practicarea curajului la lucrul acestui pas?
-
am
stabilit un termen sau un loc pentru a face acest pas? Unde? Când ?
Practicarea principiului onestităţii este esenţial când admitem
natura exactă a greşelilor noastre. Trebuie să ne disociem de emoţiile
distructive, deoarece ne este frică de răspunsul pe care-l vom primi, aşa că nu
ne putem permite să renunţăm în acest moment. Va trebui să ne permitem
reacţiile naturale şi umane la subiectul în discuţie: viaţa noastră în
dependenţă. Am rănit oameni la care ţineam datorită dependenţei noastre.. A
realiza acest lucru este dureros. Dacă dăm dovadă de atenţie vom simţi şi un
alt sentiment: speranţa.
Vom trece peste sentimentele
iniţiale şi vom avea şansa de a merge mai departe chiar dacă este dureros. Ne
va face să ne simţim mai bine. Este unul din paradoxurile pe care le întâlnim
des în procesul de recuperare. Ce începe prin a fi dureros, se termină cu
seninătate.
-
cum
pot evita lipsa de onestitate din trecut ?
-
este
mai real să mă văd acum dând dovadă de umilinţă?
-
cum
mă ajută onestitatea pentru a mă accepta aşa cum sunt?
Principiul implicării este
demonstrat chiar de acţiunea de a face acest pas. Cu fiecare pas pe care-l
facem în program ne dovedim implicarea. A ne găsi un sponsor, a face paşii, a
ne găsi un grup de apartenenţă şi a merge la întâlnirile TAA; ne arată că ne
implicăm în recuperarea noastră.
-
cum
se măreşte implicarea mea în program, prin discutarea inventarului cu sponsorul
meu.
Pasul 6
La pasul 6 ne vom concentra pe implicare şi perseverenţă, bunăvoinţă,
încredere şi credinţă, pe acceptarea de
sine. Pasul 6 reprezintă munca noastră, trebuie să fim conştienţi de
defectele noastre de caracter. De fapt, probabil suntem atât de conştienţi de
ele, încât pe parcursul zilei putem să fim atenţi şi să nu mai acţionăm sub
impulsul lor. Uneori, atenţia va fi diminuată şi nu ne mai supraveghem
comportamentul. Este o activitate mare consumatoare de energie, a ne
supraveghea comportamentul şi a nu mai acţiona pe baza impulsului de moment.
Dacă suntem relaxaţi nu ne vom simţi bine şi ne vom ruşina, vom fi uimiţi că
după toată munca depusă a fost posibil s-o comitem iarăşi.
Oricum,
nu renunţăm, ne vom implica în propria recuperare. Vom continua să lucrăm
paşii, continuând creşterea, în loc de a ne simţi vinovaţi.
-
cum
îmi demonstrez astăzi implicarea?
-
făcând
primii 5 paşi am perseverat în drumul recuperării. De ce calitatea este atributul esenţial la Pasul 6.
Principiul bunăvoinţei este unul foarte simplu, avem bunăvoinţa de a acţiona
diferit. Asta nu înseamnă ca neapărat să acţionăm întotdeauna diferit sau să
fim capabili întotdeauna să acţionăm diferit. Acest lucru va fi mult mai bine
înţeles utilizând un exemplu: Să presupunem că am fost lipsiţi de onestitate,
cu familia, cu colegii de serviciu sau cu prietenii indiferent cât de grav ar
părea. Poate ar părea că este mai bine să ne concentrăm asupra celor mai grave
sau rele, distructive comportamente, deşi acest pas ne cere să fim pe deplin pregătiţi să scăpăm de toate defectele de caracter. Asta
înseamnă să nu mai fim lipsiţi de onestitate, niciodată, chiar şi într-un mod minor. Asta este ceea ce ar
trebui să vrem de la noi şi să nu uităm: trebuie
s-o facem numai azi.
Este greu de a face aşa ceva mai
ales că urmările unor lipsuri de onestitate nici nu sunt grave. S-ar putea să
credem că nimeni nu este în mod evident rănit de lipsa noastră de onestitate,
iar acest sentiment ar putea creşte. Este un obstacol în calea creşterii
noastre spirituale.
-
am
bunăvoinţa să scap de toate defectele mele de caracter? Dacă nu, de ce?
-
cum
îmi arăt azi bunăvoinţa?
Gradul de bunăvoinţă pe care trebuie
să-l atingem necesită un grad pe măsură de încredere şi de credinţă. Avem încredere că Puterea Superioară va
acţiona în viaţa noastră suficient de mult. Dacă folosim iarăşi exemplul
anterior: avem credinţa că Puterea
Superioară ne va elimina lipsa de onestitate într-un asemenea grad încât să fim
brutal de oneşti, incapabili să tăcem chiar dacă adevărul ar putea să ne
rănească. Atâta timp cât nu ne opunem ca Puterea Superioară să lucreze în viaţa
noastră, vom avea exact creşterea spirituală de care avem nevoie în acest
moment.
-
care
este nivelul fricii cu privire la ce va urma? S-a diminuat de când am început
să lucrăm la acest pas ?
-
cum îmi
creşte credinţa că Dumnezeu mă mă va ajuta la acest pas?
Cuvintele „pe de-antregul’’ şi „toate’’
joacă un rol important în acest pas, este foarte uşor să devenim prea
autocritici sau perfecţionişti. Trebuie să ne amintim că deşi bunăvoinţa
trebuie să fie deplină, nu vom deveni perfecţi, nici azi şi niciodată. Când
acţionăm împotriva unui defect, împotriva voinţei noastre punem în practică principiul acceptării de sine. Trebuie
să acceptăm că putem acţiona greşit, dar, de asemenea, trebuie să avem
bunăvoinţa de a ne schimba, să acceptăm că implicarea noastră trebuie să
crească. Vom creşte spiritual exact atât cât trebuie şi vom avea nevoie să
creştem în continuare.
-
sunt
mulţumit de mine?
-
ce
îmi place la mine îmsămi?
-
ce
s-a schimbat?
Pasul 7
La
acest pas ne vom concentra pe predare, încredere şi credinţă, răbdare şi
umilinţă. Când am făcut Pasul 1 ne-am acceptat dependenţa, iar aceasta ne-a
făcut să ne acceptăm şi defectele de caracter. La Pasul 2 am căpătat conştiinţa
predării şi am ajuns să credem că o Putere Superioară ne poate ajuta să nu mai
mâncăm compulsiv/restricționăm. Pe măsură ce timpul trece încrederea în Puterea
Superioară se manifestă în procesul de recuperare.
-
mi-am
acceptat neputinţa în faţa defectelor de caracter la fel cum mi-am acceptat
neputinţa în faţa mâncatului compulsiv/restricționării?
-
mi-am
acceptat predarea.
Principiul încrederii şi al credinţei
este esenţial la Pasul 7. Trebuie să fim suficient de încrezători în Puterea
Superioară ca să credem că aceasta ne va scăpa de defectele noastre de
caracter. Trebuie să credem că Puterea Superioară va face ceva în privinţa lor
sau cum altfel pot să-i cer să mă scape de ele? Va trebui să evităm a face
analize cu privire la modul în care gândim că Puterea Superioară ne scapă de
defectele de caracter. Este mai uşor de văzut unde duce un asemenea mod de a
acţiona dacă observăm că avem unele defecte de caracter, după ce a trecut o
perioadă de timp. În loc de aceasta ne vom concentra pe acţiunea aceastui pas,
cerând „cu umilinţă”, şi practicând principiile spirituale să nu ne opunem
voinţei Puterii Superioare. Rezultatele vor apărea în timp şi nu imediat.
-
cred
că Puterea Superioară îmi va îndepărta defectele de caracter şi mă va elibera
de compulsia de a acţiona conform lor?
-
cred
că sunt o persoană mai bună, urmare a efectuării acestor paşi?
-
cum a
devenit credinţa mea mai puternică, urmare a acestor paşi?
Încrederea şi credinţa nu ne vor
determina niciodată să facem aceşti paşi, avem nevoie de răbdare. Probabil însăşi
nerăbdarea este unul dintre defectele noastre de caracter. Să ne amintim
vremurile când doream cadouri, timpurile în care trebuia să dăm dovdă de
răbdare. De altfel una din cele mai bune metode de progres este îndepărtarea
barierelor din drumul nostru (barierele de gândire).
-
cred
ca Puterea Superioară îmi va îndepărta defectele de caracter, sau am încercat
s-o fac singur?
-
am
devenit nerăbdător când îndreptarea defectelor de caracter nu s-a făcut
imediat? Sau am încredere că Puterea Superioară o va face?
-
mă
gândesc la mine altfel? Mă văd mai puternic şi mai important decât sunt în
realitate (de fapt şi de drept)?
Pasul 8
La acest pas ne vom concentra pe onestitate, curaj, bunăvoinţă şi compasiune. Pentru a practica
principiul onestităţii ne bazăm pe experienţa paşilor anteriori. Am admis
natura problemelor noastre şi am acceptat soluţia de rezolvare a acesteia. A
fost un act de onestitate. Am făcut un inventar amănunţit al propriei persoane,
bazându-ne pe onestitatea noastră. Am devenit şi mai oneşti când am descoperit
natura exactă a greşelilor. Avem experienţa necesară pentru a separa partea
noastră de vină de vina celorlalţi. Trebuie să uităm de resentimente, de a-i
blama pe ceilalţi, să nu mai credem că suntem victime inocente şi să găsim
justificări pentru răul făcut altora. Trebuie, pur şi simplu, să facem o listă
!
-
cum
este determinantă cauza relelor făcute altora la Pasul 8? De ce este esenţial
să-mi asum responsabilitatea ?
-
care
sunt exemplele din propria experienţă cu privire la onestitate? Cum tranfer
aceasta la Pasul
8 ?
Pentru practicarea curajului la Pasul 8 trebuie să ne
punem voinţa şi viaţa în grija Puterii Superioare. Nu putem să restrângem numai
la îndreptarea greşelilor pe care le considerăm îndreptăţite. Trebuie să credem
că Puterea Superioară ne va da suficient de mult curaj, umilinţă, şi putere
interioară pentru a putea face aceste
lucruri. Indiferent că va trebui să stăm faţă în faţă cu persoana pe care am
rănit-o şi ne este frică că trebuie să suportăm consecinţele unei crime pe care
am comis-o, vom fi capabili să o ducem la bun sfârşit cu ajutorul Puterii
Superioare.
-
care
este exemplul de curaj datorită paşilor anteriori ? Cum se transmite experienţa
la acest pas ?
Am vorbit deja despre bunăvoinţa necesară efectuării acestui
pas, în special pentru a ne îmbunătăţi relaţiile cu alte persoane. Dar există o doză de bunăvoinţă ce nu se
referă la îmbunătăţirea relaţiilor. În primul rând bunăvoinţa de a face lista,
indiferent de ce simţim cu privire la
adăugarea unui nume pe listă. Ne trebuie bunăvoinţă şi pentru a aplica
principiile specifice ale acestui pas.
-
sunt
nume pe care nu le-am scris pe listă? Sunt dispus să le adaug acum? Consider că
am încheiat lista?
-
am
făcut ceva pentru a dobândi mai multă bunăvoinţă?
-
ce
consider despre a mă ruga pentru a avea bunăvoinţă?
A
dezvolta o stare de spirit devine posibil în acest stadiu al recuperării
noastre. Am făcut ce era necesar la paşii anteriori, dar eram copleşiţi de
resentimente, vini şi autocompătimire. Împreună cu abilitatea de a vedea ca
oamenii obişnuiţi, vedeam şi că ceilalţi oameni fac tot ce pot pentru condiţia
lor umană. Ştim că periodic suntem subiect de neîncredere şi insecuritate, dar
cu toţii au această problemă. Ştim că avem tendinţa de a vorbi înainte să
gândim, dar aşa fac marea majoritate a oamenilor. Realizăm că şi ei regretă la
fel de mult ca şi noi. Ca rezultat, când îi vedem pe alţii acţionând ca urmare
a unui defect de caracter, simţim mai degrabă o empatie decât ură sau mânie,
deoarece ştim care este cauza reacţiei lor. Ne simţim mai bine când ne gândim
cum împărtăşim aceleaşi visuri, idealuri, frici, pasiuni; ca şi toţi ceilalţi.
-
mă simt în legătură cu ceilalţi? Descrieţi!
-
simt
compasiune pentru ceilalţi? Descrieţi!
Pasul 9
Ne vom concentra pe umilinţă, dragoste şi iertare.
Umilinţa pe care am dezvoltat-o ca urmare a paşilor autentici este rezultatul
conştientizării răului pe care l-am făcut celorlalţi şi a acceptării acestuia.
Recunoaştem: „Da, asta este ceea ce am făcut. Sunt responsabil pentru răul
făcut şi pentru îmbunătăţirea stării de fapt”. Puteam să fi ajuns la această
concluzie datorită cuiva care ne-a spus plângând cât de mult rău i-am făcut.
S-ar putea ca văzând cât de mult i-am rănit pe unii şi să vedem cât de mult
i-am rănit pe ceilalţi. S-ar putea de asemenea să fi ajuns să vedem acest lucru
ca urmare a lucrului la paşii parcurşi, împreună cu experienţa în a ne
îmbunatăţi relaţiile cu ceilalţi, ceea ce ne-a adus o accentuare a umilinţei.
-
am
acceptat responsabilitatea pentru răul făcut altora şi am încercat să repar
acest rău?
-
ce am
făcut să văd mai clar răul făcut altora? Cum am contribuit la creşterea
nivelului umilinţei mele?
Este uşor de practicat principiul dragostei la Pasul 9,
deoarece l-am practicat deja pe parcursul recuperării noastre. În acelaşi timp
am eliminat multe din modurile distructive de a acţiona şi a simţi, făcând loc
iubirii în viaţa noastră. Când simţim iubirea, suntem în stare să împărtăşim
modul în care ne clădim relaţiile noi şi le îmbunătăţim pe cele vechi,
împărtăşim recuperarea, resursele şi speranţele.
-
cum
să mă pun eu în serviciul altora?
Odata cu experienţa iertării începem
să vedem valoarea celorlalţi. Aceasta ne motivează în a putea ierta cât mai
mult posibil. Recunoscându-ne umanitatea căpătăm capacitatea de a-i ierta pe
alţii şi să-i judecăm altfel decât am făcut-o în trecut. Devine natural pentru
noi să acceptăm dubiile altora. Nu vom mai avea suspiciuni şi nu vom mai vedea
conspiraţii în orice situaţie care nu este sub controlul nostru. Vom fi în
stare să ne simţim împliniţi şi să transmitem acest sentiment şi celor din jur.
Când ceva ne afectează vom conştientiza că resentimentele numai ne înrobesc şi
ne îndepărtează de pace şi de seninătate, şi vom avea tendinţa de a ierta mai
devreme decât mai târziu.
-
care
sunt unele din avantajele practicării principiului iertării? Care sunt
situaţiile în care am dovedit că practic acest principiu?
-
pentru
ce m-am iertat pe mine?
Pasul 10
Ne vom concentra pe autodisciplină, onestitate şi integritate.
Disciplina este esenţială în recuperarea noastră. Când mâncam compulsiv eram
egoişti şi absorbiţi de ceea ce făceam. Căutam să fim lăsaţi în pace, acţionând
pe baza impulsurilor de moment, ignorând orice oportunitate de creştere
personală. Dacă există ceva în viaţa noastră care necesită implicare, şansa
noastră de a ne implica era mare, cu condiţia de a nu ne opune, de a nu fi indulgent.
Autodisciplina ne cere să facem
anumite lucruri în privinţa simţămintelor proprii. Trebuie să mergem la
întâlniri indiferent de cât suntem de obosiţi, de ocupaţi cu serviciul,
indiferent că suntem veseli sau trişti, trebuie să mergem; în special când avem
ostilitate cu privire la cerinţele recuperării. Mergem la întâlniri, ne sunăm
naşul/sponsorul TAA şi lucrăm cu ceilalţi deoarece am aderat la TAA şi acestea
reprezintă acţiunile care ne ajută şi ne garantează continuitatea în
recuperare. Uneori suntem entuziaşti, alteori descurajaţi, de această rutină
zilnică. Uneori suntem atât de implicaţi în această rutină zilnică încât nu ne
dăm seama cât de mult o facem sau de cât timp.
-
care
este necesitatea autodisciplinei la acest pas?
-
autodisciplina
necesară la acest pas îmi afectează sau nu recuperarea?
Principiul
onestităţii rezultă din Pasul 1 şi îşi arată roadele la Pasul 10. Uneori
suntem uimiţi de onestitatea proprie în acest moment al recuperării. Înainte,
când eram oneşti puteam vedea motivul la mult timp după ce un anumit eveniment se
petrecea, dar acum dăm dovadă de onestitate şi conştientizăm faptul în timpul
desfăşurării evenimentelor.
-
cum
m-a ajutat conştientizarea să-mi schimb comportamentul?
Principiul
integralităţii este foarte complex, ceea ce conduce inclusiv la abilitatea
de a aplica şi alte principii. De fapt, integralitatea ne ajută să ştim ce
principii să aplicăm la un moment dat şi în ce măsură. De exemplu, la o
întâlnire seara târziu se poate să facem parte dintr-un grup care bârfeşte pe
cineva din program. Să presupunem că se discută despre afacerile unui prieten
bun al nostru şi ştimde la el că este adevărat. A şti ce să facem în această
situaţie necesită toată integritatea noastră. De care principii avem nevoie în
acest moment? Onestitate, Toleranţă, Respect. Prima noastră reacţie poate să
fie să-i condamnăm pe ceilalţi, deoarece ştim cât de mult îl va răni pe
prietenul nostru să se discute public un lucru ce-l priveşte personal. Dar
luând atitudine nu facem decât să confirmăm adevărul bârfei şi aşa să-l rănim
pe prietenul nostru sau să punem capăt bârfei umilindu-i pe cei din grup. De
obicei nu este necesar să dovedim integritatea
în momentul unei situaţii pe care
nu o aprobăm. Sunt două lucruri pe care le putem face într-o astfel de
situaţie. Putem să schimbăm subiectul sau să ne cerem scuze şi să plecăm. În
oricare din aceste cazuri vom transmite în mod subtil care este starea noastră
de spirit şi în acelaşi timp ne permite să arătăm că noi credem în principii şi
să-l scutim şi pe prietenul nostru de cât mai multe neplaceri.
-
ce
situaţie întâlnită în recuperare m-a adus în punctul de a practica aceste
principii?
-
cum
am făcut-o?
-
m-am
simţit bine sau nu într-o atare situaţie?
Pasul 11
Ne vom concentra pe implicare, umilinţă, curaj şi credinţă. Va trebui să avem o implicare
profundă pentru a practica zilnic rugăciunea şi meditaţia. Vom afla că mulţi
dintre noi au făcut în silă primele experienţe în legătură cu rugăciunea şi
meditaţia. Ne uităm în jur şi ne întrebăm ce ar trebui să simţim. Dacă ne implicăm, aceste sentimente de silă vor
dispărea, vor fi înlocuite de frustrări, atunci când rezultatele nu sunt cele
aşteptate şi apoi de mulţumire; care apare când acestea, rugaciunea şi
meditaţia, devin rutină. Problema este că trebuie
să continuăm, indiferent de ceea ce simţim. Rezultatele pe termen lung
sunt: vom căpăta o pace interioară şi o mai bună relaţie cu Puterea Superioară.
Merită să aşteptăm.
-
cum
îmi arăt împlinirea prin lucrul la Pasul 11?
-
m-am
rugat sau am meditat astăzi?
Deseori auzim avertismente: „Fii
atent pentru ce te rogi!”, iar aici se vede umilinţa la lucrul acestui pas.
Trebuie să înţelegem că deseori nu ştim ce este mai bine pentru noi sau pentru
altcineva. De aceea ne rugăm ca Dumnezeu să ne arate voia Lui.
-
m-am
rugat să obţin ceva, iar apoi mi-am dorit să nu-l fi avut?
-
explicați!
Nimic nu cere mai mult curaj decât
a-ţi trăi viaţa conform voinţei Puterii Superioare când simţim asta cu
convingere. Nu toate lucrurile din viaţa noastră vor fi plăcute, când am ales
să trăim într-un mod spiritual. S-ar putea ca unii membri ai familiei noastre
să se fi obişnuit să trăim conform dorinţei lor şi ar dori să continuăm să
facem asta. Creşterea noastră îi face să se simtă ameninţaţi.
Sau să presupunem că avem prieteni
care bârfeau. Eforturile de a trăi programul au avut ca rezultat o stare
incomfortabilă în a participa la bârfe, dar totuşi nu vrem să fim prea riguroşi
şi să le facem observaţie acestora. S-ar putea să pierdem prieteni odată cu
creşterea noastră.
Toţi ne vom confrunta cu situaţii
care ne cer să participăm la ceva care nu este moral sau numai să păstrăm
tăcerea. S-ar putea să avem nevoie de o mare doză de curaj şi să protestăm
vehement, atunci când aceasta ar putea avea urmări grave pentru noi. Ce facem
în aceste momente, poate fi decisiv şi să ne influenţeze alegerile pe care le
vom face pe viitor.
-
am
fost pus în situaţia ca părerile mele personale să-mi aducă neplăceri?
-
cum
am reacţionat?
-
care
a fost rezultatul?
Credinţa
ne ajută să aplicăm principiile
curajului în toate domeniile vieţii noastre. Nu trebuie să ne temem că ne
vom pierde prietenii sau că viaţa s-ar putea să ne fie afectată. Va trebui să
fim conştienţi că este necesar să scăpăm de anumiţi prieteni, dacă asta ne
ajută să creştem spiritual, dar sigur vom găsi prieteni noi cu aceleaşi
calităţi pe care noi le preţuim. Va trebui să avem credinţa că Puterea
Superioară ne va da tăria să-I împlinim voia.
-
am
primit ceea ce am avut nevoie?
-
ce am
primit?
Pasul 12
Deşi fiecare pas ne cere să
practicăm principiile spirituale, sunt unele principii specifice fiecărui pas
în parte. Ne vom concentra pe iubire
necondiţionată, altruism şi consecvenţă.
Iubirea necondiţionată este
esenţială la acest pas. Nimeni nu are nevoie mai mult de iubire necondiţionată
decât un dependent. Nu le cerem nimic persoanelor cărora le transmitem mesajul.
Nu cerem bani. Nu cerem recunoştinţă. Nu le cerem nici măcar să nu bea. Pur şi
simplu ne extindem.
Nu înseamnă că nu trebuie să ne luăm
precauţii rezonabile. Dacă credem că nu este bine să mergem acasă la o persoană
cu tulburări alimentare, n-ar trebui s-o facem. Pasul 12 ar trebui făcut
împreună cu un alt membru TAA. Practicarea acestui principiu al iubirii
necondiţionate nu înseamnă să ne lăsăm abuzaţi. Uneori cel mai bun mod de a ne
arăta iubirea este de a ajuta pe altcineva să nu mai mănânce compulsiv.
-
cum
practic principiul iubirii necondiţionate în încercarea de a ajuta o altă
persoană cu tulburări alimentare?
De ce transmitem mesajul? Nu pentru
noi, deşi asta ne este de folos. Transmitem mesajul pentru a-i ajuta pe
ceilalţi cu scopul de a se elibera de dependenţă şi să crească şi ei spiritual.
Dacă avem cumva o atitudine de posesiune faţă de persoana pe care o ajutăm,
dacă cumva credem că viaţa lor va fi imposibilă dacă îi lipsim de îndrumarea
noastră, că nu vor putea să nu mai mănânce compulsiv fără ajutorul nostru;
atunci nu vom îndeplini cerinţele Pasului 12. Nu cerem recunoaşterea a cât de
bine facem treaba prin numărul de fini pe care-i avem. Nu cerem recunoştinţă
pentru faptul că suntem de folos. O facem pur şi simplu pentru că este bine.
Este un paradox - serviciile
dezinteresate - este o expresie a
noastră. Prin munca la ceilalţi paşi am descoperit un alt eu care permite
Puterii Superioare să lucreze prin intermediul
nostru şi a transmite mesajul fără a ne păsa de recunoaştinţă sau de
glorie. Am descoperit o parte a noastră căreia îi pasă mai mult de principii.
Aşa cum adesea boala noastră se manifesta prin egoism, recuperarea noastră este
foarte frumos exprimată prin servicii dezinteresate.
-
care
este atitudinea mea faţă de sponsorizare/năşit?
-
încurajez
pe finii mei să ia singuri decizii şi să crească spiritual ca rezultat al
acestora?
-
dau
sfaturi bune şi-mi împărtăşesc experienţa?
-
care
este atitudinea mea cu privire la servicii?
-
poate
TAA să supravieţuiască fără mine?
-
cum îmi
manifest altruismul în efortul meu de a fi de folos?